Kelemen Hunor: România a încetat să mai fie o țară fără consecințe – președintele UDMR, despre actualul context politic în cadrul ședinței de reconstituire al Consiliului Reprezentanților Unionali

07.11.2015 | UDMR


„Evenimentele săptămânii trecute, ne place sau nu să recunoaștem, pot schimba fundamental contextul politic din România. Acest aspect trebuie sesizat și acceptat de toată lumea, de fiecare om în parte, de toți cei care activează în sfera intereselor publice. Putem afirma, fără exagerare, că perioada post-comunistă s-a încheiat și urmează altceva cu totul nou pentru noi toți. În urmă cu câteva zile, România a încetat să mai fie o țară în care faptele nu sunt urmate de consecințe, iar UDMR, la fel ca alții, trebuie să aibă un răspuns la ceea ce se petrece acum pe întreg teritoriul țării. Și nu doar datorită faptului că în calitate de reprezentanți ai minorității maghiare avem o responsabilitate față de comunitatea noastră, ci și pentru că, în ultimii 25 de ani, am făcut parte din procesele de căutare și croire a unui drum pentru această țară. Trebuie să ne asumăm acest fapt. Însă, datoria noastră este de a sprijini buna intenție, nicidecum o dezlănțuire a furiei, a mâniei”, a afirmat Kelemen Hunor în cadrul ședinței CRU care avut loc, sâmbătă, 7 noiembrie, la Cluj. 

Întrunirea reprezentanților unionali a debutat cu un moment de reculegere în memoria victimelor de la Clubul Colectiv.  

”Toți cei care se află zilele acestea în stradă protestând, își transpun nu doar propria mânie și dezamăgire - îndreptățită, de altfel -, ci de multe ori și furia, dezamăgirea părinților lor, sentiment care s-a  acumulat în societatea românească în ultimele decenii. Situația actuală ascunde unele riscuri, dar și speranța că lucrurile se pot îndrepta în această țară”, a subliniat Kelemen Hunor, reiterând, totodată, faptul că evenimentele au început cu căderea guvernului și au continuat cu punerea la îndoială a întregii clase politice, rezultând nu doar o simplă criză guvernamentală ci, mai mult decât atât, o criză a societății românești în general. 

”În continuare, soluția va trebui să se regăsească tot în cadrul instituțiilor democrației însă, obligatoriu, vor trebui luate în considerare așteptările legitime ale societății. Nu există alternativă la democrația parlamentară însă, la modul de a face politică, trebuie să existe. Dacă societatea este dispusă să accepte această realitate, atunci șansele producerii unei schimbări reale sunt considerabile”, a precizat președintele UDMR adăugând, de asemenea, că oamenii protestează în stradă pentru dreptate, echitate, o viață decentă și respectarea legilor.

Kelemen Hunor a informat reprezentanții Uniunii cu privire la detaliile consultării avute cu președintele țării și a spus că delegația UDMR s-a prezentat la discuții cu o propunere concretă de soluționare a situației actuale, întrucât este nevoie de un plan bine definit care să includă, pe lângă soluțiile pe termen scurt și mediu, care redau oamenilor speranța de mai bine, și soluții pe termen lung, adică planuri concrete de reformă a societății. 

”O soluție imediată o reprezintă numirea încă în cursul lunii noiembrie, a unui nou guvern, cu sarcini concrete pe termen scurt, care includ și stabilirea unei direcții pe care societatea trebuie să o urmeze în anii care vin. Pentru aceasta, însă, este nevoie de un compromis politic și de acceptarea faptului că nu lupta pentru putere este importantă azi, ci guvernarea țării și găsirea unor răspunsuri la întrebările societății”, a accentuat președintele Uniunii.

Liderul UDMR consideră ca fiind o măsură corectă formarea unui guvern tehnocrat, care să elaboreze bugetul de stat pentru anul viitor, și – după modificarea legii alegerilor parlamentare – să pregătească desfășurarea alegerilor anticipate.

”Nu vedem posibil, în condițiile actuale, ca acest Parlament să rămână în exercițiu pentru încă un an, iar propunerea noastră în acest sens este organizarea simultană în 2016 a alegerilor locale și parlamentare”, a declarat președintele UDMR, în opinia căruia sarcina noului Parlament ar trebui să fie elaborarea unei noi Constituții, respectiv demararea procesului de reformă în administrația publică, sănătate și învățământ, iar schimbarea ar trebui să acopere toate domeniile în care acum există disfuncționalități.

Este necesar să existe un contract social în toate domeniile majore, altminteri tensiunile acumulate în rândul societății devin imposibil de gestionat”, a propus Kelemen Hunor.

 „Pe toți ne înfurie când legile nu sunt puse în aplicare, neexistând niciun  fel de consecințe ulterioare”, și-a formulat indignarea președintele UDMR.

El este de părere că, în prezent, nu există posibilitate legală și constituțională pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, fiind necesară atât modificarea noii legi care intră în vigoare la 24 iulie 2016, cât și remedierea deficiențelor în privința reglementării acestor tipuri de situații extraordinare.

”Trebuie să recunoaștem unde am greșit în ultimii 25 de ani, însă nu ar trebui să punem la îndoială faptul că am construit o societate liberă și democratică, în care sistemul parlamentar trebuie să fie funcțional”, a mai spus Kelemen Hunor adăugând, totodată, că, sub îndemnul sentimentului de furie, societatea nu ar trebui să aleagă o direcție greșită, ci să meargă mai departe, astfel încât situația actuală să aibă ca rezultat o țară mai bună, un Parlament mai eficient și mai credibil.

Liderul UDMR a precizat, de asemenea, că Uniunea a luat o decizie bună și în cazul moțiunii de cenzură, respectiv atunci când, în urmă cu un an a părăsit guvernarea, deoarece coaliția adoptase o serie de măsuri inacceptabile care, ulterior, s-au reflectat și în deciziile neadecvate ale ministrului de Interne, la fel și în faptul că Executivul și-a sumat cu întârziere responsabilitatea pentru cele întâmplate.

”UDMR a considerat întotdeauna important să înțeleagă problemele comunității, a acelei generații de tineri a căror socializare a avut loc după 1989, având acum alte puncte de referință, alte năzuințe, dar așteaptă de la noi niște răspunsuri la întrebările lor”, a mai declarat Kelemen Hunor reiterând, totodată, faptul că și conceptul de ”reconfigurare” prezentat la recentul Congres UDMR, are în vedere același scop.

Într-o atmosferă revoluționară, reforma socială nu ar trebui să se axeze pe ideea de a renunța la tot ceea ce a fost important în cei 25 de ani care au trecut”, a mai subliniat președintele UDMR, exprimându-și convingerea că maghiarii din România nu vor fi perdanții situației create.

”Este nevoie de schimbare în România, nu doar în plan politic, ci în rândul întregii societăți românești. Trebuie reconfigurată viața publică. Trebuie să îmbunătățim societatea, dar nu prin intermediul unei revoluții, ci în cadrul statului de drept, ținând cont de principiile democrației, în timp ce ținem cont și de vocea străzii”, a declarat Kovács Péter, președintele executiv al UDMR, în discursul său din cadrul ședinței CRU subliniind, totodată, faptul că schimbarea doar a clasei politice în sine, nu va fi suficientă, ci întreaga societate trebuie schimbată în mai bine: ”Trebuie să încetăm a-i mai tolera pe cei de tipul Dorel care nu vor să muncească și stau rezemați în lopeți pe șantierele de construcții, pe primarii care iau mită, pe oamenii care aruncă deșeurile pe stradă, pe cei care parchează ilegal pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, dar și pe cei așa-ziși specialiști care promit să se deplaseze pentru o intervenție, dar nici peste două zile nu auzi de ei. Nu este bine să aplicăm principiul vinei colective, deoarece așa cum nu toți meșterii muncitori sunt neserioși, la fel nici politicienii nu sunt cu toții corupți”.  

”Schimbarea societății românești este posibilă prin puterea exemplelor pozitive, prin acel gen de mentalitate cu care s-a reușit dezvoltarea, la Târgu Mureș, pornind de la o singură ambulanță, a unei rețele regionale a celui mai performant serviciu medical de urgență”, a opinat președintele executiv al Uniunii.

Potrivit liderului executiv, clasa politică trebuie să asculte de vocea străzii, să se bazeze în activitatea sa pe opinia societății civile, la fel cum UDMR a acționat ținând seama de doleanțele comunității maghiare, cu prilejul diverselor manifestări.

Kovács este de părere că vocea străzii nu trebuie și nu poate fi ignorată, ci trebuie să oferim răspunsuri credibile, respectiv să includem alternativele credibile în munca noastră.  

,,Face parte din credibilitatea noastră să fim sinceri și să formulăm clar modul în care acționăm mai departe: sprijinim un guvern tehnocrat, lipsit de politicieni, iar dacă este necesar, actualii deputați și senatori ai Uniunii ar demisiona, ar renunța la mandat în favoarea declanșării alegerilor anticipate. Dar trebuie să precizăm, de asemenea, că în prezent nu suntem interesați de guvernare, pentru Uniune fiind mai important să obțină un rezultat bun la alegerile de anul viitor și să își păstreze forța politică în administrațiile publice locale”, a subliniat președintele executiv referitor la prioritățile Uniunii din perioada imediat următoare.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.